Sindicaliştii din administraţie pregătesc GREVA. Se cere interzicerea cumulului pensie – salariu în toate domeniile

Sindicaliştii din administraţie pregătesc GREVA. Se cere interzicerea cumulului pensie - salariu în toate domeniile
Sindicaliştii din administraţie pregătesc greva / Sursa FOTO: ziarullumina.ro/
Publicat: 24/04/2023, 14:47
Actualizat: 24/04/2023, 14:48

Măsurile fiscale pregătite de Guvernul Ciucă nu sunt pe placul tuturor. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) transmite că pregătește o grevă generală dacă Executivul își duce la îndeplinire planul de a interzice cumulul pensiei cu salariul doar în anumite domenii de activitate.

Printre altele, FNSA cere interzicerea cumulului pensie – salariu în absolut toate domeniile, fără excepții, dar și depolitizarea administraţiei publice.

Comunicatul FNSA, între soluții și amenințări

Într-un comunicat de presă transmis luni, 24 aprilie, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie solicită adoptarea de urgenţă a unui act normativ care să conţină următoarele reglementări:

  1. Aplicarea Legii 153/2017 privind salarizarea unitară în sectorul bugetar și eliminarea oricăror forme de discriminare între diferitele categorii de salariaţi din sectorul bugetar şi chiar din aceeaşi instituţie;
  2. Fără niciun fel de excepții, interzicerea a cumulului pensiei cu salariul pentru angajații din sectorul bugetar;
  3. Depolitizarea administraţiei publice, până cel mult la nivelul funcţiei de subsecretar de stat (în administraţia publică centrală) şi până la cel mult cea de viceprimar (în administraţia publică locală). Posturile respective să fie ocupate prin concurs, cere FNSA;
  4. Încetarea mandatelor prin numire a șefilor de instituţii cu atribuţii de control, organizarea de concursuri şi angajarea unor persoane competente și independente politic;
  5. Evaziunea fiscală de 500.000 lei și mai mult să fie asimilată cu infracţiunea de subminare a economiei naţionale. În acest sens, se impune înăsprirea pedepselor;
  6. Recuperarea numaidecât a tuturor prejudiciilor fiscale constatate de către instanţele de judecată;
  7. Implementarea în tot sectorul administraţiei publice a proiectului pilot promovat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici privind angajările, în concordanţă cu prevederile Codului Administrativ;
  8. Diminuarea subvenţiilor pentru partidele politice cu până la 80%. Totodată, FNSA solicită și reducerea privilegiilor de care beneficiază parlamentarii, de la anularea decontărilor pentru cazare și transport și până la suportarea cheltuielor cu birourile parlamentare;
  9. Respectarea de către Guvern a memorandumurilor asumate pe legea salarizării.

În contextul în care în spațiul public se vorbește despre o serie de măsuri fiscal-bugetare pe care Guvernul Ciucă le-ar avea în vedere, sindicaliștii anunță că „FNSA va proceda la iniţierea demersurilor în vederea organizării GREVEI împotriva politicii sociale şi economice a Guvernului”, dacă Executivul va aplice respectivele măsuri.

În această perioadă vom solicita o întâlnire cu toate federaţiile reprezentative din sectorul de activitate Administraţie publică, în vederea pregătirii acestei acţiuni comune, pentru bocarea activităţii în sector”, precizează comunicatul FNSA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...